Thursday, May 10, 2007


Apasa pentru Video-Conferinta

Depre jocul de ieri nu se pot spune multe lucruri, doar ca a fost cel mai slab joc de pana acum, poate comparabil doar cu repriza a-2-a de la Campina si cea de a doua cu forexul, dar oricum, pe asamblu a fost cel mai slab joc de pana acum. Care a venit inexplicabil dupa ultimele evolutii. Dar vorbeam saptamana trecuta ca traim in Romania si este tara tuturol posibilitatilor, in fine am facut niste greseli mari pe faza de aparare, punctul forte de pana acum. Chiar vorbeam zilele astea ca am primit putine goluri si singurul meci in care am primit 2 goluri a fost cel de la Campina, golurile nu le pot comenta, ieri nu au mai fost la fel, au fost niste greseli in lant, in cazul din care apararea a fost la fel ca la Moreni, deci nu putem sa spunem ca a fost un jucator care nu stia cum sa stea. Cert este ca am pierdut un meci cu un adversar care dupa parerea mea, nu ne-a pus mari probleme, au avut 4 ocazii si au dat 3 goluri, n-au fost agresivi, nu aveam nici o justificare. Cand vorbesc de nici o justificare vorbesc si ma uit si la noi, ca noi am fost cei care i-am bagat in teren. Singura scuza pe care o avem sunt aceste absente, abia acum ne dam seama ce mult ne lipsesc Voicu, Dumitru si Anghel chiar, poate si Sburlea in conditiile in care nu avem om care sa marcheze. Am ajuns sa ne suparam pe Chipciu ca rateaza singur cu portaru, totusi am analizat, este singurul jucator care a avut ocazii si care a avut o evolutia cat de cat multumitoare. Din pacate jucatorii de la care ne asteptam mai mult, au prins o zi slaba. Sansele noastre pentru a prinde un loc mai bun sunt din ce in ce mai mici, ne asteapta un meci foarte dificil sambata pentru ca ne-au mai iesit 2 jucatori din cei 6 accidentati, dar ei nu se refac. Suntem intr-o situatie mai dificila ca Cristescu si Chipciu sunt suspendati pentru cumul de cartonase galbene, deci avem 18 jucatori mari si lati din care trebuie sa alegem ce aveam mai bun. De promovare nu se mai pune problema ca nu mai avem de ce sa facem calcule.

No comments: